Treceți la conținutul principal

Povestea din spatele poveștii

Început de octombrie... Vânt domol, ploaie de frunze și o îmbulzeală de nedescris. O zi de toamnă, mohorâtă, în care toți se grăbeau. Unii parcă mai tare ca alții, iar câțiva, spre nicăieri... Atunci l-am văzut pentru prima dată... Aşteptam să intrăm în aceeași clădire: Universitatea din Craiova. Ne-am cedat, unul celuilalt, locul pe băncuța din fața campusului universitar, la care toți ceilalți tânjeau, după cele câteva ore bune de așteptat în picioare. Avea în mână un dosar pentru înscrierea la facultate. Eu aveam două.

 - Ai doar o singură opțiune pentru studiu?! Eu alternez între două specializări și o să las destinul să aleagă pentru mine. Am zâmbit.
 - Da, eu am o singură opțiune, căci vreau să aleg înaintea destinului. Mi-a zâmbit ușor zeflemitor, sau cel putin aşa l-am simțit.
 - Păi... multă baftă să ai!
 - Mulțumesc! O să am! Alege să faci ceea ce te împlineşte şi te face fericită! Tu îți creezi propriul destin!... 

L-am privit ca pe-un ciudat, dar m-a pus pe gânduri... Însă, cumva, în cele din urmă, am ajuns să îi dau dreptate și am ales să fac ce îmi place, în ciuda opiniei celorlalți.

Nu l-am mai văzut până la absolvire, deși m-am găsit căutându-l cu privirea, de nenumărate ori, pe holurile universității. Iar în acea zi l-am văzut pentru a doua oară... Mai că ne-am ciocnit la intrarea pe aceeași ușă care  în urmă cu câtiva ani ne-a adus împreună. L-am abordat, dar se grăbea. Nu știu dacă m-a recunoscut... El, în schimb, avea ceva aparte ce-l făcea memorabil. Am reuși să-l întreb ce va profesa odată încheiate studiile și mi-a răspuns fugitiv:

 - Voi fi un deschizător de drumuri... 

Văzându-mă nedumerită, a continuat:

 - Voi face ca visurile oamenilor să prindă viață, voi da formă schițelor și voi crea, dintr-o simplă idee, un tot. Voi umple spații și voi goli preaplinul. 

Îl priveam la fel de nedumerită ca în ziua în care îl întâlnisem pentru prima dată. Însă, în ciuda faptului că îl găseam atipic, avea o siguranță, o încredere și o stăpânire de sine, ce te făceau să-l asculți până la ultimul cuvânt, pe nerăsuflate. Era de-a dreptul fermecător! Înainte de a ne lua rămas bun, mi-a strigat:


 - Cum?! 
 - Proiecte case; asta voi face după absolvire! Mi-a zâmbit, în stilu-i caracteristic pe care-l găseam zeflemitor, și a fost ultima dată când l-am văzut... Sau cel puțin aşa aveam să cred...

***

Pășesc ușor, parcă vrând a simți fiecare bucată din aleea alcătuită din pavele, de culorea cenușiului jăratic, și număr în gând... unu, doi, trei... Sunt doar câteva linii de pavele, înconjurate cu gazon și decorate cu câțiva lăstari de trandafiri ce-și așteaptă primele flori, prima mireamă, prima culoare.

Mă opresc în fața ușii pentru câteva zeci de secunde. Prea multe parcă... O deschid ușor și intru... Îmi trec privirea înmărmurită peste fiecare colț, fiecare obiect, fiecare detaliu și mi se pare totul desprins dintr-un vis. Al meu!... Continui să privesc, să simt, să adulmec și să savurez, cu toți porii, cu toată ființa mea, ceea ce până nu demult, era doar o schiță, un plan, o ideea. Și multă teamă... De nou, de schimbare, de necunoscut. Iar azi..., azi e un vis devenit realitate! 

Sunt atât de multe geamuri în care soarele să-și reflecte razele, iar noaptea întunericul, atât de multe flori și atâta culoare, în canapele, draperii, în fiecare obiect de decor, încât simt că mă aflu în mijlocul naturii. Iar aerul curat și ciripitul păsărelelor în colivia din balcon completează tabloul rupt din rai. Paradisul meu... Al nostru... Nu ne-am dorit mai mult decât atât: un living, în care să ne adunăm cu toții în fața șemineului, să ne răsfățăm la un film bun sau să depănăm amintiri; un dormitor, doar al nostru, intim, romantic și cald; un al doilea dormitor, al puiului nostru, în culorile curcubeului, viu și vesel; bucătăria, în care să mă pot juca, așa cum îmi place, cu arome, gusturi și texturi; două băi, căci mi-am dorit una doar pentru mine, și balconul, pe care să ne bem cafeaua. Atât și nimic mai mult.

Din balconul zugrăvit în culoarea vișinei cobor în grădină, însă nu înainte de a porni radioul și a lăsa acordurile de pian să mă poarte, mai departe, în visul meu... Îmi trec palmele peste gardul viu și mă-învârt ca-ntr-o horă între pomii tineri, verzi, scunzi, privind spre cer. Abia aștept să-mi sorb cafeaua și să-l privesc pe cel mic la locul de joacă special amenajat pentru el, cu leagăn, tobogan, nisip și căsuță din lemn. Abia aștept să-i vad sclipirea din ochi, să-i aud râsul, să-i simt bucuria.

Mă-ntorc cu fața către casă și o mai privesc odată... Nesătul, contemplativ, aievea... Și ard de nerăbdare să mă afund în albastrul turcoaz al apei din piscină.


Pierdută în fața unei realități la care cândva mi-era teamă să sper, și anesteziată de conturul perfect pe care-l luase visul meu așternut cândva doar pe hârtie, m-am întors către domnul elegant și prezentabil din fața mea, proiectant,  parte din echipa AIA PROIECT, responsabilă cu realizarea unui proiect de casă pe sufletul nostru, a unui spațiu exact aşa cum ne-am dorit: intim, cald, primitor, confortabil și boem. L-am privit cu mulțumire şi am reuşit, în cele din urmă, să rostesc câteva cuvinte care să exprime acest lucru:

 -Vă mulțumesc nespus pentru ce ați reușit să faceți dintr-o simplă foaie de hârtie; dintr-un ideal împăturit într-o ciornă; dintr-o schiță fără contur! Vă mulțumesc pentru serviciile de proiectare, complete și complexe, de o calitate ireproșabilă, pentru efortul depus ca totul să iasă aşa cum ne-am dorit, în timpul și costurile estimate de al dumneavoastră evaluator ANEVAR! Vă mulțumesc!

 - Ți-am spus cândva că voi da viață idealurilor și voi aduna zâmbete de fericire. Iar azi le-am adunat pe ale voastre... Și mă simt împlinit...

Eram înmărmurită! Îl aveam în fața mea pe tânărul ce odinioară îl privisem ca fiind un ciudat atipic, dar care mi-a insuflat curajul de care  aveam nevoie pentru a crede în mine și în ceea ce îmi doream. Îl aveam în fața mea, pentru a treia oară...

Sursa foto: www.super-blog.eu si www.aia-proiect.ro
Articol fictiv, scris pentru SuperBlog 2017.




Postări populare de pe acest blog

La mulți ani, mamă!

M-a iubit din prima clipă în care a aflat de existența mea, iar eu am iubit-o din prima clipă în care am simțit că e acolo ... M-a mângâiat, mi-a vorbit și a avut grijă ca eu să fiu bine, încă dinainte de a mă cunoaște! A plans lângă obrazul meu și m-a îmbrățișat cu atâta dragoste ... o dragoste incomparabilă, nemărginită, în momentul în care ne-am cunoscut ... și a fost dragoste la prima vedere ... Iar din acel moment, legatura noastră specială, indestructibilă, va dura pe veci...
Iar azi, și mâine, și în fiecare zi a vieții mele, îi mulțumesc femeii speciale, femeii unice, care a vegheat asupra mea dintotdeauna și care și-a făcut un scop din a mă iubi, a mă proteja și a mă face om. Îi mulțumesc mamei și o iubesc cu tot sufletul meu de copil, infinit de tare!

La mulți ani, mamă!

Sursa foto: www.google.ro

Azi este despre mine

Am ajuns și aici: 30! Nu, nu mă gândeam că nu o să ajung (hahaha), dar au trecut parcă prea repede sau poate doar mi s-a părut! Regrete? Niciunul! Eșecuri? Destule! Dezamăgiri? Suficiente! Momente de glorie? Nenumărate! Și toate astea sunt parte din mine, din ceea ce sunt astăzi. Am crescut, am învățat, am cunoscut oameni, am luptat și m-am ridicat de fiecare dată. Iar azi, sunt un om fericit și împăcat cu sine. Am sănătate, am o familie frumoasă, pe care mă rog să mi-o țină Domnul sănătoasă, am visuri, planuri, ambiții, dorințe și multă, multă putere de muncă. Ce-mi doresc? Armonie, zâmbete și cât mai multe momente de fericire! Iar ca eu să fiu împlinită, oamenii dragi mie trebuie să fie fericiți!


La mulți ani frumoși, mie!

Super rapiditate la aprobare, incasare, achitare!

Secolul vitezei, cel in care am avut norocul sa ne nastem, cum ar spune unii, sau nenorocul, cum ar spune altii, ne-a rapit din inocenta, din calmitatea si rabdarea cu care veteranii nostri isi traiau viata, isi gustau experientele, isi simteau emotiile. Ne-a facut sa fim iuti, aprigi, nerabdatori si sa ne dorim ca totul sa se petreaca azi, acum, aici si cat se poate de rapid. Nimic nu poate astepta pana maine, nimic nu poate fi amanat, intarziat, uitat. Si daca totusi se intampla, nu am facut altceva decat sa tulburam linistea karmica a intregului Univers!

Avem dorinte marete, idealuri, planuri, aspiratii, iar speranta a incetat de mult sa mai moara, devenind nemuritoare. Acesta ar fi unul dintre avantajele de a ne fi nascut in secolul vitezei si de a beneficia de nenumarate posibilitati pentru a ne indeplini visurile, pentru a ne rezolva problemele si pentru a gasi o solutie la ceea ce odata ne tulbura somnul. Iar daca banii sunt problema de moment, atunci creditul rapid ne sare in …